joi, 13 iunie 2013

Judecătorul Ionuţ Matei: „Respingem generic orice întrebare!”

În ceea ce le priveşte pe părţile vătămate în acest proces, atitudinea instanţei este diferită. Să luăm un exemplu: pe de o parte, Mureşan Agnes Arabela – parte vătămată referitor la care acuzaţiile s-au prescris. Ea nu a simţit nevoia să îşi ia avocat, a venit la tribunal aruncând bezele în stânga şi în dreapta. A fost aşteptată de instanţă un an după ce a fost citată, pentru că a avut nevoie de mult timp să îşi potrivească minciunile cu probele din dosar, plus că s-a antrenat să zică „ce trebuie”.

Arabela Marques, favorita presei de scandal,
îşi prezintă idealurile pe pagina sa de facebook


Cu totul altfel stau lucrurile cu cealaltă parte vătămată, Dumitru Mădălina. Şi faptele care o privesc s-au prescris demult. Dar după cum se desfăşoară lucrurile, ea a avut nevoie de avocat ca să o apere de judecători! Pentru că ea a îndrăznit să dea o declaraţie care să o infirme pe prima, cea dată sub presiunea parchetului şi care era împotriva lui Gregorian Bivolaru. Ea a avut curajul să mărturisească faptul că a fost forţată să dea o declaraţie falsă. O mai ia cineva în considerare? Nu, din păcate. Legal vorbind, indiferent de conţinutul unei declaraţii, luarea ei în condiţii total improprii (ducerea sub ameninţarea armei la parchet, noaptea, după o zi de coşmar) si total ilegale (fară citare prealabilă, fară asistenţa unui avocat sau a unui parinte etc), ar fi trebuit să conducă la anularea sa. Încăpăţânarea cu care parchetul s-a agăţat de acea declaraţie arată fără dubii că ei ştiau ca este falsă, dar era cheia de boltă în angrenajul lor murdar.

Dar Mădălina a plătit şi continuă să plătească pentru curajul de a se lupta cu un sistem corupt. Ultima oară când a venit în sala de judecată, a fost numită „inculpată”! A fost tratată cu rea voinţă, cu ironie, cu sarcasm.
Dacă mai amintim şi felul în care au fost tratate rudele sale, drama acestei familii devine şi mai clară. Aceaştia au fost citaţi ca martori cu mare „entuziasm” de către instanţă, deoarece în primele faze ale procesului au scris nişte declaraţii împotriva lui Bivolaru, sub influenţa isteriei mediatice intenţionat provocate de parchet. Iar ei credeau că spunând acele lucruri o vor ajuta pe Mădălina să scape de o influenţă rea. Abia ulterior, după ce au înţeles că au fost efectiv înşelaţi de anchetatorii care i-au manipulat, au venit şi au exprimat poziţia lor reală. 

Mădălina Dumitru, victima sistemului judiciar
Judecătorii s-au simţit tradaţi şi au devenit agresivi când au constatat că ei şi-au schimbat opiniile.

Din cauza acestei drame, avocaţii Mădălinei au sperat ca acest proces să îi redea imaginea şi speranţa în triumful adevărului şi au pus întrebări despre întrega situaţie din dosar. La aceste tentative, au primit constant acelaşi tip de răspuns, din partea Judecatorului Ionut Matei: ”Respingem GENERIC întrebările avocaţilor care nu privesc partea pe care o reprezintă acel avocat. ”!
 
Se mai îndoieşte cineva că celebrul „complet negru”, prin toată atitudinea din acest dosar s-a antepronunţat?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu